9:48

M-am întors. Nu am revenit unde am fost înainte, din păcate, ci m-am întors pe dos. Acum sunt cea care trebuie să găsească o cale de a lua un punct de pe ü şi a-l pune pe i fără să schimb niciun sens sau accent. A trebuit să alerg mult până să reuşesc şi am obosit. Ca să ajung înapoi acasă a trebuit să îndeplinesc o singură condiţie. A trebuit să las moştenire minciuna unei persoane care nu trebuia să ajungă ca mine. Cine ştie.. poate nu va ajunge ca mine. Poate va ajunge mai rău. Ea va reuşi să îşi ascundă chestiile de alţii, iar eu voi reuşi să le ascund de mine.

Mi-am pus o dorinţă: am vrut linişte şi simplitate. Dar le vroiam pentru mine. Am vrut să ies din labirintul minciunilor şi falsităţii, dar am luat o cotitură greşită care m-a dus în cel al vinei şi reproşurilor. Unde e liniştea mea? Am pierdut-o prin parcuri vara trecută? E cumva în scrisoarea către Moş Crăciun? E uitată prin paginile unui carneţel vechi? Da, da, da!

Atunci când îţi pui anumite dorinţe trebuie să fi foarte clar, dar eu nu am ştiut asta până când nu am păţit-o urât. Am primit ce mi-am dorit vara trecută. Vara asta este cu mult mai diferită. Dar nu în felul în care am vrut eu. Am primit ce i-am scris lui Moş Crăciun că vreau. L-am primit cu vârf şi îndesat, din păcate. Şi a fost mai mult decât am putut suporta. „Carneţelul magic” şi-a făcut treaba. Prea bine pentru alţii şi prea rău pentru mine. Credeam că vreau toate chestiile astea, dar uită-te unde sunt! La mii de kilometri de tot ce mă răneşte şi iubeşte, de tot ce mă ajută şi urăşte. Ai grijă ce-ţi doreşti că s-ar putea.. o, la naiba! Ştiţi continuarea. De ce am început să cred în acest clişeu pe care ar trebui să îl ignor? Pentru că a intervenit chestia de sus. Nu mă refer la „Cel de Sus”, ci la ce am spus mai sus.

Trecutul, cică, „e felinarul care îţi luminează drumul spre viitor”, dar se pare că al meu e defect şi nu mă pricep la instalaţii electrice. Dar poate aşa nu va mai vedea nimeni niciun nimic şi nu va mai lua nimeni niciun nimic de la mine.

Incredibil! O fac din nou. Exagerez. Dar o fac cu atâta îndemânare încât nici nu îmi dau seama când încep şi când termin.

„Îmi doresc să…”, „vreau un…”, „am nevoie de o…”? De aş putea să nu mai folosesc cuvintele astea niciodată… Mereu primesc ce-mi doresc, dar se întoarce cumva împotriva mea. Am vrut ceva nou şi am primit după ce am pierdut ceva-ul vechi. Nu am vrut să merg undeva şi nu am mai mers pentru că trebuia să-mi caut ceva-ul altundeva.

Dacă mi-aş dori să fiu atât de fericită cum nu am fost de când m-am născut sunt şanse ca această dorinţă să mă întoarcă în acea rece dimineaţă de joi, în a 17-a zi de februarie din ’94.

P.S.: Lista mea cu dorinţe alcătuită metodic într-un timp destul de lung e acum la coşul de gunoi.

Anunțuri