Daniel Pennac a afirmat la un moment dat că există două categorii de oameni: cei care îşi propun să înţeleagă lumea şi cei care îşi propun să o consume. Cam general, dar adevărat. Un cuţit cu două tăişuri, totuşi.

Oamenii care vor să înţeleagă lumea sunt cei care îi vor cunoaşte toate secretele dacă încearcă destul de mult. Aceşti oameni ar putea ajunge la un nivel superior de înţelegere atât al interiorului fiinţei umane cât şi al exteriorului în care aceasta se desfăşoară. Cei care vor să consume lumea, însă, sunt persoane care iau totul „de-a gata”, ca să zic aşa. Aceştia nu vor cunoaşte lumea complet dacă nu încearcă; o vor trăi şi atât. DAR, pentru că mereu există o altă variantă, deşi intră nepregătiţi în viaţă, fără un „plan de atac”, în urma aşa-ziselor lucruri de care se lovesc, vor ajunge să înţeleagă lumea mai bine decât cei din prima categorie; asta dacă au o atitudine potrivită. Vor „face cunoştinţă” cu viaţa într-un mod mai brutal, mai dureros, dar mai eficient. Astfel ajung din nou la prima categorie. Ei încearcă să înţeleagă şi să se compare cu lumea. Vor trăi într-o perpetuă căutare a sensului existenţei şi a celui mai corect sau satisfăcător mod de a o „parcurge”. Ei sunt cei care îşi trăiesc viaţa în teorie, pe când ceilalţi vor emite teorii doar după ce vor avea argumente văzute, auzite şi pipăite pe care să le bazeze. Pe patul de moarte, cei din prima categorie vor regreta viaţa pe care au încercat să o înţeleagă atât de mult încât nu au apucat să o trăiască, pe când cei din a doua vor regreta doar faptul că nu au putut să împartă cu alţii experienţele lor; asta dacă nu sunt prea egoişti.

Pe scurt: cei care trăiesc gândindu-se prea mult la ce se întâmplă în jurul lor nu vor mai avea timp să ia parte la întâmplări, iar cei care trăiesc fără a căuta explicaţii chiar vor putea spune că trăiesc.

pentru Moldo